fbpx
Ştirea zilei

Un tulcean a vrut să dea mită unui polițist la Topolog

- procurorii au propus arestarea lui

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Tulcea, sub coordonarea procurorului de cz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au prins ieri, 5 aprilie 2021 în flagrant un cetățean în timp ce oferea suma de 200 de euro unui agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Tulcea – Postul de Poliție Topolog, pentru a nu lua măsurile legale față de fiul său, autor al unei contravenții la regimul rutier.

În fapt, cu o zi înainte, cei doi, tată și fiu, se aflau în trafic cu un autoturism condus de cel din urmă. Întrucât nu deținea RCA valabil, conducătorul auto nu a oprit la semnalele polițiștilor și a fugit pentru a nu fi sancționat legal. Pentru a-și scăpa fiul de o eventuală sancțiune, tatăl său a oferit, în repetate rânduri, sume de bani agentului de poliție.

Pe baza denunțului agentului de poliție și a probelor în cauză, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cetățeanul în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită .

Față de inculpat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, astăzi fiind prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE