Vârstă redusă de pensionare pentru locuitorii izolaţi ai Deltei!
- articol de informare electorală
Legea Pensiilor, adoptată de PSD pe repede înainte, păstrează inechități mari și nu rezolvă nici pe departe, așa cum s-au lăudat inițiatorii ei, problemele diferitelor categorii de pensionari din România.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă locuitorii din comunitățile izolate ale Deltei Dunării.
Ca viitor senator, îmi propun să inițiez un proiect de modificare a legii, prin care locuitorii din Ceatalchioi, Pardina, Chilia, C.A. Rosetti, Maliuc, Crișan, Sulina și Sfântu Gheorghe să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare cu 3 ani, fără penalizare, dacă au locuit și lucrat cel puțin 20 de ani în aceste localități.
Mai concret, trebuie modificată, în viitorul Parlament, Legea nr. 207/2020, pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 858 din 18 septembrie 2020 şi care a intrat în vigoare din data de 21 septembrie 2020.
Material publicat de SC INFOTULCEA SRL TULCEA, Comandat de PARTIDUL NATIONAL LIBERAL, codul AEP 11200025