Ştirea zilei
( VIDEO) Jandarmii au scos un șarpe din canapeaua unei familii din Văcăreni
Un apel la 112 primit ieri după-amiază a direcționat jandarmii tulceni în comuna Văcăreni, unde s-a semnalat prezența unui șarpe aflat în canapeaua de pe terasa unei familii.
Ajunși la adresa indicată, jandarmii au reușit în scurt timp să ridice și, ulterior, să elibereze șarpele, care era unul neveninos, în mediul natural.
,,În astfel de situații, recomandăm cetățenilor să nu se apropie de reptile și să anunțe imediat autoritățile abilitate!” a transmis Anca Șerban, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Tulcea.