Ştirea zilei

30 de ani pentru protecția și conservarea naturii în spiritul păstrării tradițiilor din Delta Dunării și din zonele adiacente!

Delta Dunării și celelalte unități geografice adiacente au fost de-a lungul timpului în atenția specialiștilor și cercetătorilor. Parte dintre aceștia au adus o contribuție semnificativă prin studiile realizate și implicarea în susținerea demersului pentru declararea Rezervației Biosferei Delta Dunării.
Data de 1 septembrie este data la care a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului României nr. 983 din anul 1990 prin care întreaga Deltă a Dunării și unitățile geografice vecine au fost declarate rezervație a biosferei. Totodată a fost înființată Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării ca instituție specializată să implementeze măsurile de management adecvate pentru conservarea patrimoniului natural și dezvoltarea durabilă a regiunii.
Mai târziu, data de 1 septembrie a fost declarată Ziua Rezervației Biosferei Delta Dunării în conformitate cu prevederile Ordinului 539/9 mai 2008 emis de către Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile.
De la început eforturile depuse au fost pentru protecția și conservarea naturii în spiritul păstrării tradițiilor. Delta Dunării, una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european şi, totodată, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa, este cea mai reprezentativă arie naturală protejată din reţeaua naţională care a dobândit triplu statut internaţional.
În septembrie 1990, la recomandarea Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN) şi ca urmare a strădaniilor unui grup de oameni de ştiinţă, Guvernul României a declarat întreaga Deltă a Dunării şi unele zone învecinate însumând o suprafaţă totală de 580.000 ha, ca Rezervaţie a Biosferei Delta Dunării (RBDD). Valoarea patrimoniului natural al Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” a fost recunoscută prin includerea acesteia în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului “Omul şi Biosfera” (1990), prin declararea ca zonă umedă de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor de apă şi includerea în Lista Convenţiei Ramsar (septembrie 1991), precum şi prin includerea în Lista patrimoniului natural mondial – UNESCO (decembrie 1991).
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este inclusă în reţeaua europeană de arii naturale protejate, fiind declarată în întregime sit Natura 2000, atât ca Sit de importanţă comunitară (SCI) cât şi ca Arie Specială de Protecţie Avifaunistică (SPA), datorită frumuseţii şi bogăţiei zonei şi varietăţii de biotopuri şi resurse, care o fac unică nu numai în Europa ci şi în cadrul ecosistemelor deltaice ale lumii.
În septembrie 2010, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a decis reînnoirea, pentru a doua oară şi pentru o durată de 10 ani, a Diplomei Europene a Ariilor Protejate, acordată Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în anul 2000. Diploma Europeană a Ariilor Protejate, este una din cele mai prestigioase distincţii din Europa, atât datorită criteriilor ştiinţifice care trebuie respectate, cât şi mecanismului de monitorizare continuă a respectării acestora. Prin zonele sale umede care adăpostesc o floră şi o faună extrem de diversă, Delta Dunării are o valoare biologică, peisagistică şi culturală deosebită pentru Europa.
Cea mai întinsă zonă compactă de stufărişuri de pe planetă, Delta Dunării este faimoasă de asemenea ca fiind una dintre cele mai întinse zone umede de pe pământ. Habitatele naturale formate aici oferă condiţii propice de dezvoltare a unei biodiversităţi impresionante a ecosistemelor deltaice. Cunoscută ca un colţ de rai, ca paradis al păsărilor, delta desfăşoară de-a lungul anotimpurilor unul dintre cele mai fastuoase spectacole pe care le poate produce natura în general. Nicăieri în Europa nu poate fi întâlnit un ţinut cu atât de variate şi numeroase forme ale vieţii. Nu există turist, iubitor al naturii, care să nu găsească în Delta Dunării cea mai inedită si mai valoroasă ofertă pentru pasiunea sa.
Vestigiile arheologice situate în spaţiul de contact al Dunării cu Podişul Dobrogean, monumentele istorice, de arhitectură şi de artă, muzeele şi obiectivele culturale completează atracţiile turistice ale Deltei Dunării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button

Fatal error: Uncaught Error: Call to undefined method WP_Rocket\Buffer\Cache::get_rocket_footprint() in /home/infotulc/public_html/wp-content/plugins/wp-rocket/inc/classes/Buffer/class-cache.php:293 Stack trace: #0 [internal function]: WP_Rocket\Buffer\Cache->maybe_process_buffer('<!DOCTYPE html>...', 9) #1 /home/infotulc/public_html/wp-includes/functions.php(4669): ob_end_flush() #2 /home/infotulc/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(287): wp_ob_end_flush_all('') #3 /home/infotulc/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(311): WP_Hook->apply_filters('', Array) #4 /home/infotulc/public_html/wp-includes/plugin.php(478): WP_Hook->do_action(Array) #5 /home/infotulc/public_html/wp-includes/load.php(1007): do_action('shutdown') #6 [internal function]: shutdown_action_hook() #7 {main} thrown in /home/infotulc/public_html/wp-content/plugins/wp-rocket/inc/classes/Buffer/class-cache.php on line 293