fbpx
Ştirea zilei

A fost lovit cu cotul și a reacționat cu pumnii și picioarele!

Doi bărbați s-au lovit cu pumnii și cu picioarele. Jandarmii au fost solicitați să intervină.

Ieri, în jurul orei 18:00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de un bărbat, care a reclamat faptul că un alt bărbat se manifestă agresiv, lovindu-l cu pumnii.

Jandarmii s-au deplasat la locul indicat de apelant și au aplanat conflictul, identificând la fața locului doi bărbați, în vârstă de 32 de ani, respectiv 36 de ani.

Bărbatul care a apelat la sprijinul jandarmilor a declarat faptul că, în timp ce se afla în parcarea din apropierea unui teren de fotbal, a fost lovit cu cotul de o persoană necunoscută, iar când a întrebat de ce a fost lovit, bărbatul a început să-i adreseze injurii, amenințări, lovindu-l în zona feței. Apelantul a susținut că a intervenit și prietenul lui, care a încercat să-l îndepărteze pe agresor, însă a fost și acesta lovit în zona feței. Apelantul a reacționat, lovindu-l și el pe agresor, care a continuat să amenințe și să adreseze injurii.

Celălalt bărbat, acuzat de apelant, a declarat jandarmilor faptul că, aflat în trecere, l-a lovit cu cotul pe bărbatul care-l reclamă, iar acesta, împreună cu prietenii lui l-au lovit cu pumnii și picioarele. Bărbatul acuzat a recunoscut că și el l-a lovit pe celălalt bărbat.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri și alte violențe.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE