fbpx
Ştirea zilei

Atenție! Cod portocaliu de ploi torențiale de la ora 14!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta Tulcea a transmis mai devreme avertizarea Cod portocaliu valabilă pentru ziua de azi.

Interval de valabilitate: 13 iunie, ora 14:00 – 13 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată

Zone afectate: Dobrogea

În județele Tulcea și Constanța, cu precădere în zona litoralului, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, viejlii și grindină. Va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

RECOMANDĂRI ISU DELTA TULCEA

Recomandăm populaţiei să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. De asemenea, în cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

 

În situația manifestării vântului puternic, recomandăm populației să rămână în spații închise care le asigură protecția și să evite deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

 

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE