Ştirea zilei

Excelența, premiată la Tulcea: elevii de top, la învățătură și sport, au fost recompensați de Primăria Tulcea

Astăzi, începând cu ora 12:30, sala „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Consiliul Județean Tulcea a găzduit o festivitate dedicată excelenței în educație și sport. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Tulcea, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Clubul Sportiv Școlar Tulcea, având ca scop premierea elevilor cu rezultate remarcabile obținute în anul 2025.

Festivitatea a reunit elevi cu performanțe deosebite atât la examenele naționale — Evaluarea Națională și Bacalaureat — cât și în competițiile sportive, la nivel național și internațional. Momentul premierii a fost precedat de alocuțiuni susținute de primarul municipiului, Ștefan Ilie, viceprimarul Andaluzia Luca, consilierele locale Tatiana Halis și Zoe Sadâca, precum și de conducerea Inspectoratului Școlar, reprezentată de inspectorul general Viorica Pavel și adjunctul , Constantin Coca.

Autoritățile au subliniat importanța susținerii performanței și a muncii susținute, evidențiind faptul că această festivitate, dedicată rezultatelor din anul 2025, a fost organizată abia acum, după aprobarea bugetului local.

Elevii premiați pentru rezultatele la BACALAUREAT 2025

Barbu Ioana-Steliana – media 9,98 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Arhire Alexia-Gabriela – 9,78 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Nan Bianca-Maria – 9,78 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Parfeni Delia-Ioana – 9,78 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Borisov Daria-Maria – 9,75 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Boncoi Maria-Ingrid – 9,73 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Gheba Maria-Ionela – 9,73 – Liceul de Arte „George Georgescu” Tulcea
Baiburu Adelina – 9,71 – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea
Rusu Bianca-Mihaela – 9,71 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Stamm Riana-Maria – 9,71 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Mergeani Ianis – 9,68 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Sava Denisa-Maria – 9,68 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Tranulea Andreea-Daria – 9,68 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Bunuc Raluca – 9,66 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Irodiu Daria-Ioana – 9,66 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Urlih Maria Viviana – 9,66 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Barbu Denisa-Ștefania – 9,65 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Dragnea Ioan-Alexandru – 9,65 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Feodolu Ana – 9,65 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Chiriac Andreea-Daniela – 9,63 – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea
Butoi Roxana – 9,61 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Mulceanu Miruna – 9,61 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Olariu Bianca-Andreea – 9,61 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Cazacu Delia-Mihaela – 9,58 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Harlambi Livia – 9,56 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Ingea Simona-Andreea – 9,56 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Bejinaru Denis – 9,55 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Elbasan Elena-Yeliz – 9,53 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Ghițun Alexandra – 9,53 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Grosu Cosmin – 9,53 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Adam Maria-Irina – 9,53 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Machedon Laura-Irina – 9,51 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Loghinov Andreea – 9,51 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Poștaru Ioana-Andreea – 9,50 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Profir Rasa – 9,50 – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea
Răpciugă Mihai – 9,50 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Roman Marian – 9,50 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea

Elevii premiați – EVALUAREA NAȚIONALĂ 2025

Ciociu Vlad – media 9,90 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Barbu David-Andrei – 9,72 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Sitaru Irina-Maria – 9,70 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Iorga David-Alexandru – 9,65 – Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea
Ștefan Maria-Alexandra – 9,65 – Școala Gimnazială „Constantin Găvenea” Tulcea
Stere Constantin Claudiu Mihai – 9,62 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Barbu Maria-Alexia – 9,60 – Liceul Teoretic „Ion Creangă” Tulcea
Marcu David-Andrei – 9,60 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Chiriac Nicole-Alina – 9,57 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Iorgoveanu Dimitrie – 9,57 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Andronic Raluca – 9,52 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Rade Vlad-Eugen – 9,52 – Colegiul Național „Spiru Haret” Tulcea
Bulgaru Liviu-Pavel – 9,52 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Nechifor Giulia-Andreea – 9,52 – Școala Gimnazială „Alexandru Ciucurencu” Tulcea
Dumitrache Bianca-Ioana – 9,52 – Școala Gimnazială „Elena Doamna” Tulcea

Sportivi premiați – SPORTURI OLIMPICE

Vlad Dima – CSS Tulcea – Medalie de aur (atletism, CN U18)
Silvian Poida – ACS Aqua Vita Delta – Medalie de aur (duatlon)
Bianca Alexandra Vasilescu – CSM Danubiu – Locul II (Jocurile Europene)
Iasmina Georgiana Moraru – CSM Danubiu – Medalie de aur (box)
David Băluță – CSS Tulcea – Medalie de aur (canoe)
Amalia Tugui – CSM Danubiu – Medalie de aur (box)
Arianna Onea – CSM Danubiu – Medalie de aur (box)
Andreea Cristina Tudor – CSM Danubiu – Medalie de argint
Andrei Vasile Petrencu – CSM Danubiu – Medalie de argint (canoe)
Alesia Bosca – CSS Tulcea – Medalie de aur (atletism)

Sportivi premiați – SPORTURI NEOLIMPICE

Sorin Balaban – CS Sakura Dojo – Medalie de aur (Kempo)
Cezara Daria Tîrlogeanu – CS Sakura Dojo – Medalie de aur
Iulian Iacoblev – CS Sakura Dojo – Medalie de aur
Sorin Ciobanu – CS Sakura Dojo – Medalie de aur
Albert Panuța – Nippon Budo Sport – Medalie de aur (karate)
Irina Poenaru – Karate Wado Ryu – Medalie de argint
Iasmina Andreea Iacoblev – Karate Wado Ryu – Medalie de aur
Costin Cristian Scurtu – CS Sakura Dojo – Medalie de aur
Alexandru Gabriel Gheba – Karate Wado Ryu – Medalie de aur
Irina Gheorghiță – Nippon Budo Sport – Medalie de aur

Mențiune specială:
Ovidiu Marius Tîrlogeanu – Medalie de aur (pangration)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button