Boboteaza 2026 a scos mii de tulceni pe faleza Dunării!
Boboteaza a adunat, anul acesta, câteva mii de tulceni pe faleza Dunării, un număr mult peste media obișnuită a ultimilor ani, principalul motiv fiind vremea neobișnuit de însorită și temperaturile extrem de ridicate pentru data de 6 ianuarie. Vremea fumoasă a făcut ca zona falezei să devină neîncăpătoare după ora 12.30 când și-a făcut apariția pe pontonul AZL Sulina și episcopul Visarion.
Din punct de vedere religios, slujba de sfințire a apelor nu a adus nicio noutate față de anii anteriori. Ceremonialul (AICI) s-a desfășurat după același scenariu obișnuit, fără modificări în programul liturgic.. Poate doar leșinul uneia dintre participantele de la eveniment, care a necesitat intervenția pompierilor SMURD a mai scos din rutină acest eveniment De remarcat a mai fost, din nou, absența reprezentanților administrației publice locale și județene, care în trecut obișnuiau să fie alături de distinsele fețe bisericești la acest eveniment cu puternică încărcătură simbolică. Prezența acestora ar fi conferit nu doar greutate evenimentului, ci și respect instituțional față de una dintre cele mai importante instituții: Biserica.

Pentru a treia oară în ultimii ani, Victor Romaniuc a prins (AICI) crucea aruncată în apele Dunării de episcopul Visarion. Pentru un sportiv ca el să ajungă primul n-a fost o mare provocare, temperatura scăzută a apei fiind principalul obstacol. Declarația acestuia AICI.
O agapă de socializare organizată de Protoieria Tulcea a adunat la masă fețe bisericești și pe cei care au colaborat instituțional la organizarea acestui eveniment care, prin numărul extraordinar de mare de participanți în public, se dovedește a fi al doilea mare eveniment al municipiului după Ziua Marinei. Și culmea, tot pe faleza ce nu aparține municipiului…




