fbpx
Timp liber

Cea mai solo chitară solo: Maxim Belciug cântă în premieră la Tulcea

Sâmbătă, 08 octombrie 2022, ora 17.00, Casa Avramide găzduiește un recital extraordinar de chitară susținut de carismaticul chitarist Maxim Belciug, unul dintre cei mai apreciați muzicieni români de astăzi. Evenimentul, care este o premieră pentru publicul din Tulcea, promite o întâlnire unică cu magia unei chitare și cu muzica sclipitoare, de la baroc la tango și flamenco, ce poate fi împărtășită cu acest instrument solist.

Supranumit uneori “chitaristul Încântărilor”, ori “cea mai solo chitară solo”, Maxim Belciug este un nume bine cunoscut printre amatorii de muzici rafinate. Un artist clasic în formarea și preferințele sale, discret ca persoană, dar expresiv până la năstrușnicie ca muzician, care stăruie, de peste 20 de ani, să convingă oamenii că frumusețea chiar poate “mântui omenirea”. A cântat mult, în diverse formule camerale, atât în țară cât și în străinătate, în toată Europa, dar cel mai bine se simte în recitalurile solo, atunci când, singur cu chitara sa, poate da frâu liber fanteziei, transformând matematica riguroasă a partiturii în clocot și pasiune. Concertele lui Maxim Belciug nu au nimic spectaculos. Apare singur pe scenă, împovărat deja de muzica ce va să vină, și se așează pe scaun. Apoi începe. Mâna sa atinge corzile, iar chitara se transformă într-o orchestră cu sunet limpede, care simte, suferă, plânge și cântă, se tulbură sau strigă bucurii fără nume. Iar tu asculți cântarea sa firească, fără zorzoane, și te întrebi cum de-ai uitat că sufletul se hrănește cu lucruri simple. Un om cu o chitară. Atât de simplu. Și totuși, ce încântare.

Așadar sâmbătă, 08 octombrie 2022, Casa Avramide vă invită la concertul de la ora 5: chitara vrăjită a lui Maxim Belciug va cânta pentru prima data pentru melomanii tulceni, într-un eveniment oferit de către Asociația Culturală Kitarodia în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea, desfășurat cu finanțare de la Ministerul Culturii. Intrarea pentru public este liberă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE