La invitația deputatului Silviu Feodor – președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România (CRLR), la sediul din București al Comunității, s-au reunit ieri, 29 martie 2022, noul Guvernator al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (RBDD) – Teodosie Gabriel Marinov, deputatul PNL de Tulcea George Șișcu, șeful serviciului juridic în ARBDD Tulcea – Voicu Radu, subsecretarul de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Cristian-Mihael Leonov, Kety Balaci – șef serviciu la Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, la Departamentul management, reglementări și date statistice.
Discuțiile au vizat principalele modificări pe care le va aduce proiectul noii Legi a Pescuitului.
S-a vorbit despre protejarea resursei piscicole, despre diminuarea sau interdicția de pescuit, despre conceptul de Piață Locală de Pește, activități de pescaturism, braconaj, extinderea zonelor de cruțare (refacere) piscicolă, despre pescuit fie el sportiv, recreativ, familial, comercial ori științific ș.a.
Menționăm că noua Lege a Pescuitului a fost pusă în dezbaterea senatorilor în cursul zilei de joi, 24 martie, prin acest proiect urmărindu-se și înăsprirea sancțiunilor din domeniu pentru a reduce nivelul braconajului piscicol.
Dacă va trece prin Parlament, proiectul de lege va fi promulgat de președintele țării și publicat în Monitotul Oficial și abia atunci va intra în vigoare.