fbpx
USR

Eugen Terente, USR Tulcea: ”Lege de apărare împotriva dronelor rusești care ne survolează județul!”

În cursul zilei de azi, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de prim for sesizat,  proiectul care extinde şi reglementează măsurile pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, a dronelor şi altor vehicule aeriene. Inițiativa legislativă stabilește că pot fi doborâte dronele rusești care intră neautorizat pe teritoriul României, lucru care nu putea fi posibil înainte deoarece țara noastră nu se afla în război. Senatul urmează să dea votul decizional, iar apoi legea trebuie promulgată de președintele interimar Ilie Bolojan pentru a putea fi aplicate modificările legislative.

Prin votul dat azi de majoritatea deputaților și să sperăm că și pentru senatori va fi o formalitate, România va fi în sfârșit protejată de atacul dronelor rusești care zboară deasupra județului nostru. Încă o dată, așa-zișii „suveraniști” (POT, SOS, AUR) au uitat de suveranitate (oricum, nu știu ei ce înseamnă suveranitate!) și au votat împotriva proiectului de lege, doar ca să nu-l supere pe Putin. Încet-încet, românii vor vedea cine sunt cei care promovează agenda Rusiei, în frunte cu Georgescu, Șoșoacă și Simion.” – a declarat azi Eugen Terente, președintele USR Tulcea.

Inițiativa legislativă a fost adusă în atenția deputaților de reprezentanții Ministerului Apărării și vine în contextul unui vid legislativ privind folosirea capabilităților forțelor armate. Mai exact,  aceste drone sau rachete care intră în spațiul aerian nu pot fi doborâte pentru că România nu se află într-o stare excepțională, de urgență sau de război. Deci  prin noua lege votată azi de majoritatea deputaților,  chiar și dacă suntem în stare de pace, orice vehicul neautorizat care intră în spațiul aerian național poate fi distrus de mijloace de apărare aeriană națională sau aliată.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE