Potrivit unui comunicat de presă care a făcut înconjurul lumii și a cutremurat planeta, ”la data de 18 septembrie 2025, polițiștii Serviciului de Poliție ,,Delta Dunării”, împreună cu inspectorii piscicoli din cadrul A.N.P.A. – S.R. Tulcea, au efectuat un control pe linia legalității activităților de deținere și comercializare a peștelui și a produselor din pește la punctul de lucru al unei societăți situate în localitatea Murighiol, județul Tulcea.”
Descinderea polițiștilor de la această minunată structură s-a finalizat cu o captură ce denotă faptele de vitejie ale polițiștilor, când au și ele loc, la lună sau mai rar. ”În urma controlului, au fost identificate 36 de kilograme de pește, din diferite specii pentru care nu existau documente de proveniență. Având în vedere faptul că documentele de proveniență trebuie să însoțească mărfurile, indiferent de locul în care acestea se află, pe timpul transportului, al depozitării sau al comercializării, cantitatea de pește a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor. Cantitatea de pește a fost confiscată și predată unei societăți de profil spre valorificare” – este cam tot ce a rezultat din această ”operațiunea monstru” a zilelor noastre. La ce preț a fost valorificat peștele probabil nici banii de combustibil nu au fost acoperiți.
Din păcate, ne mai anunță Poliția Deltei, astfel de activități vor continua și în perioada următoare.