fbpx
Tulcea

George Şişcu, deputat PNL Tulcea: Sprijin liberal pentru proiectele comunităţilor locale

Implementarea proiectelor din PNDL II s-a lovit de una dintre cele mai cumplite perioade din istoria recentă: scumpiri uriașe ale prețurilor materialelor de construcții, precum și suprapunerea perioadei de realizare cu pandemia covid 19. 
Camera Deputaților a dezbătut și urmează să voteze un act normativ care va garanta comunităților locale că își vor putea duce la bun final investițiile angajate în cadrul Planului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a.

Prin acțiunea Parlamentului, unitățile administrativ-teritoriale vor putea solicita suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat, în vederea finalizării obiectivelor de investiţii astfel încât să se poată asigura accesul la servicii esenţiale a întregii populaţii, creşterea calităţii vieţii şi evitarea riscului de depopulare în comunităţile subdezvoltate.
Suplimentarea sumelor de la bugetul de stat se acordă tuturor beneficiarilor, în baza solicitării de suplimentare şi a notei justificative. Prin urmare, nici vorbă de vreo discriminare sau de vreo alocare „cu dedicație“.

Prin votul pe care noi, parlamentarii PNL, îl dăm pe acest act normativ, venim în mod direct în sprijinul fiecărui român care va beneficia în mod direct de condiții mai bune de trai în propria localitate.

George ŞIŞCU,

deputat PNL TULCEA

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE