Începând cu 1 septembrie, sistemul de pensii din România va beneficia de cea mai mare reformă din ultimii ani, menită să aducă mai multă corectitudine și venituri mai mari pentru cei care au muncit o viață întreagă. Această reformă, susținută de PNL, reflectă valorile noastre liberale de a recompensa munca și contribuția fiecărui cetățean.
Începând din 16 august, pensionarii vor primi noile decizii de recalculare a pensiilor, acestea urmând să fie distribuite până la sfârșitul lunii de către Poșta Română. Modificările sunt bazate pe o formulă actualizată, care va intra în vigoare la 1 septembrie, asigurând astfel că pensiile reflectă mai bine contribuțiile de-a lungul anilor de muncă.
Ce schimbări aduc aceste măsuri?
O creștere medie a pensiilor de aproape 27%.
Aproximativ 90.000 de persoane vor ieși din categoria pensiei minime.
Nicio pensie nu va scădea; dimpotrivă, cei care au muncit și au contribuit vor beneficia de majorări.
Noi, liberalii, am demonstrat că putem asigura o creștere durabilă a pensiilor, chiar și în vremuri dificile. Acest succes se datorează unui model economic susținut de PNL la guvernare, orientat spre investiții și dezvoltare.
De asemenea, am reușit să obținem finanțarea necesară pentru cardurile sociale și cardurile de energie, oferind astfel sprijin suplimentar pensionarilor cu venituri mai mici.
Acest demers arată angajamentul nostru de a îmbunătăți viața pensionarilor din România și de a crea un viitor mai sigur și mai echitabil pentru toți!