Încă un deces COVID-19 confirmat la Tulcea!
- o persoană de 72 de ani infectată cu coronavirus a murit
Încă un deces COVID-19 a fost confirmat de autorităţile tulcene la o persoană de 72 de ani care a fost confirmată cu coronavirus. Ca şi în cazul celorlalte 14 decese confirmate la persoane din Tulcea, cauzele au fost şi o serie de comorbidităţi, însă pentru statistică decesul este înregistrat COVID-19 deoarece prezenţa virusului a fost confirmată înaintea sau după producerea decesului.
Potrivit comunicatului de presă al Instituţiei Prefectului, „Astăzi 09.08.2020, în cadrul ședinței zilnice a Grupul de Conducere al Comitetului Județean pentru Situații de Urgența s-au discutat rezultatele acțiunilor legate de coronavirus din ultimele 24 de ore, cu accent pe rezultatele verificărilor efectuate ieri, 08 august 2020 de echipele mixte de control în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase ale unităților de alimentație publică.
În cadrul acţiunilor efectuate pe parcursul zilei de ieri, 08 august 2020 de echipele mixte de control în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase ale unităților de alimentație publică a fost aplicate 11 sancțiuni în sumă de 21.300 lei în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor Covid 19.
La data prezentului comunicat 186 persoane se află în carantină la domiciliu.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, 336 de teste au fost efectuate ieri 08.08.2020. Din persoanele testate până în prezent au fost confirmate 326 persoane care au fost internate pentru a primi tratament. Au fost înregistrate 15 (cincisprezece decese), o persoană în vârstă de 62 de ani, o persoană în vârstă de 84 de ani, o persoană în vârstă de 66 de ani, o persoană în vârstă de 82 de ani, o persoană în vârstă de 70 de ani, o persoană în vârstă de 74 de ani, o persoană în vârstă de 73 de ani, o persoană în vârstă de 80 de ani, o persoană în vârstă de 73 de ani, o persoană în vârstă de 70 de ani, o persoană în vârstă de 71 de ani, o persoană în vârstă de 67 de ani o persoană în vârstă de 50 de ani, o persoană în vârstă de 60 de ani şi a cincisprezecea persoană în vârstă de 72 de ani. La această dată, 71 de persoane sunt încă internate sau izolate la domiciliu, din care 34 internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, Secția de Boli Infecțioase, 15 persoane izolate la domiciliu, iar 240 persoane au fost declarate vindecate.
Datele comunicate se subsumează prevederilor Legii numărul 36/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic completată cu Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/21.07.2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu SARS COV 2 și și Ordinului Ministerului Sănătății, nr. 1321/22.07.2020 pentru aprobarea planurilor privind modalitatea de aplicare de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, de Institutul Național de Sănătate Publică, precum și de unitățile sanitare a măsurilor în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2
Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde la care puteți primi informații despre situațiile legate de COVID-19. Programul de funcționare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 și 23:00.
Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de urgență 112 doar pentru situații de urgență!
Pentru corecta informare a populației vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituției cât și pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum și comunicate de presă locale ale Centrului Județean de Coordonare şi Conducere a Intervenției.”