Ştirea zilei

La 120 de ani: Ziua Marinei Române începe, de luni, 8 august, la Tulcea!

Sărbătorită pentru prima dată pe data de 15 august 1902, la bordul crucișătorului „Elisabeta”, Ziua Marinei Române a ajuns anul acesta la cea de-a 120-a aniversare. De la un an la altul, sărbătoarea marinarilor s-a dezvoltat prin îmbinarea elementelor tradiționale marinărești cu aspectele diferitelor etape de dezvoltare ale Marinei Militare Române. Anul acesta, Forțele Navale Române organizează, în perioada 8-15 august, numeroase evenimente la Constanța, centrul de greutate al manifestărilor, precum și la Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați, București și Bicaz.

Programul va debuta cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, luni, 8 august, orele 17.00-18.30, în Piața Tricolorului din Municipiul Tulcea, pentru a aduce în atenția publicului importanța revenirii Dobrogei la Patria Mamă, odată cu dobândirea Independenței de Stat a României. Ținutul dintre Dunăre și Marea Neagră a oferit țării noastre ieșirea la oceanul planetar și, totodată, a generat dezvoltarea segmentului maritim al Forțelor Navale Române.

În Municipiul Tulcea, programul continuă sâmbătă, 13 august, orele 09.00-13.00, cu Ziua Porților Deschise, în portul militar; duminică, 14 august, orele 09.00-10.00, va fi adus un omagiu eroilor marinari, printr-o ceremonie militară și religioasă organizată la Cimitirul Eroilor, iar luni, 15 august, Ziua Marinei Române va fi sărbătorită, într-un cadru restrâns, în portul militar, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfășurare.

 

Back to top button