fbpx
Educaţie

Mult zgomot pentru nimic: Conflictul de la Spiru Haret sancționat doar în consiliul clasei

Un conflict între o elevă de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret și câțiva colegi de școală a avut ieri nevoie de intervenția Poliției care a plecat … cum a venit. Dacă nici până azi nu a fost înregistrat vreun dosar de cercetare penală înseamnă că nimic grav nu s-a întâmplat acolo. La urma urmei, astfel de evenimente se mai întâmplă și la alte unități școlare din municipiu, în unele se comercializează droguri iar dealerii elevi sunt reținuți și apoi arestați, însă dacă nu sunt de la Spiru Haret …nu e știre!

Oficial, conducerea școlii (Colegiul Dobrogean Spiru Haret Tulcea – n.n.) a limpezit azi lucrurile printr-un comunicat solicitat de redacția infotulcea.ro în cursul zilei de azi. Comunicat a cărui conținut, așa cum a fost el transmis, îl publicăm mai jos:

Referitor la informațiile care au apărut în presa locală, facem precizarea că redarea faptelor este exagerată, amplificând cu mult dimensiunea reală a conflictului și că azi, 20.09.2023, s-a întrunit Consiliul clasei pentru a analiza abaterile disciplinare din spațiul școlar ale elevei, conform ROFUIP, TITLUL V, Capitolul I, Secțiunea a 2-a. În cadrul consiliului au fost analizate faptele, ascultate toate părțile implicate( eleva care a încălcat normele de disciplină în spațiul școlar, elevii care au fost loviți prin împingere) și ascultate părerile și solicitările părinților elevilor.

Sancțiunea stabilită conform legislației actuale în vigoare, Statutul elevului aprobat prin OMENCȘ NR 4742/2016 , revizuit prin Ordinul Nr. 3797/08.03.2023 este mustrare scrisă însoțită de scăderea notei la purtare la 6.

Decizia Consiliului Clasei urmărește să asigure un echilibru între protejarea dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari ai școlii care au fost agresați prin lovire și sancționarea unei eleve care figurează în documentele școlii ca făcând parte dintr-o categorie vulnerabilă. Sancțiunea a fost stabilită conform legislației actuale în vigoare, Statutul elevului aprobat prin OMENCȘ NR 4742/2016 , revizuit prin Ordinul Nr. 3797/08.03.2023.
Facem precizarea că școala a depus eforturi încă de anul trecut școlar pentru a asigura consiliere psiho-pedagogică elevei și a implementat repetate acțiuni antiviolență și antibullying la clasă.” se arată în comunicatul transmis de conducerea Colegiului Dobrogean Spiru Haret.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE