Aproape 500 de salcâmi au fost plantaţi azi în Pădurea Bididia în doar câteva ore de cei 32 de membri ai Organizaţiei Judeţene USR Tulcea alături de o serie de voluntari elevi. Acţiunea a fost organizată parlamentarii tulceni Eugen Terente, deputat, şi Costel Vicol, senator, ambii participanţi la această acţiune.
„Nu este prima oară când particip la o astfel de acţiune şi cel mai mult mă bucur că pe lângă membrii organizaţiei sunt şi foarte mulţi elevi voluntari care au venit să dea o mână de ajutor. Am reuşit să încheiem acţiunea de plantare mai repede decât ne-am aşteptat„, a declarat senatorul Costel Vicol.
Acţiunea de plantare de puieţi s-a bucurat de sprijinul logistic al Direcţiei Silvice Tulcea, prin Ocolul Silvic Tulcea, care a pus la dispoziţia voluntarilor în cursul acestei zile aproape 500 de puieţi de salcâm.
„Acţiunea de azi se înscrie în seria celor dedicate Lunii Pădurii iar ca secretar al Comisiei de mediu din cadrul Camerei Deputaţilor mi-am propus nu doar să am iniţiative legislative în ceea ce priveşte protecţia mediului ci să dau şi un exemplu direct de implicare. Azi e şi Ziua Internaţională a Păsărilor şi mă bucur cu atât mai mult că prin ceea ce facem azi aici le vom asigura acestora un abient propice într-un viitor nu prea îndepărtat”, a declarat deputatul Eugen Terente.
Lotul de teren împădurit azi de reprezentanţii USR Tulcea face parte dintr-o parcelă pe care s-au plantat în anii trecuţi preponderent puieţi de vişin turcesc, o specie de pomi foarte valoroasă, iar pe porţiunile de teren pe care s-au constatat pierderi s-a completat azi terenul cu puieţi de salcâm.