fbpx
Ştirea zilei

PROTEST EXTREM: Fermierii tulceni vor să blocheze vineri Vama Isaccea!

ASOCIAȚIA FERMIERILOR DIN JUDEȚUL TULCEA, în urma ședinței Consiliului Director din data de 31.03.2023 a hotărât organizarea unui PROTEST in punctul vamal Isaccea pe data de vineri, 07.04.2023, intre orele 12.00-15.00. Motivul protestului -Concurența neloială pe piața cerealelor.
Pe această cale rugăm fermierii care nu sunt inscriși in asociație și doresc participarea la protest, să ne contacteze la următoarele numere de telefon: 0754472379 (Constanța Bobiceag), 0744981707 (președinte Romeo Lombardi), 0721420355 (vicepreședinte Luminita Răileanu) sau 0741141370 (vicepresedinte Florentin Tudor).

La nivelul județului Tulcea, Asociația Fermierilor din Județul Tulcea s-a implicat cel mai mult în organizarea acestui protest, așa cum reiese din apelul de mai sus, opțiunile supuse atenției membrilor fiind ca protestul să aibă loc la București sau la Isaccea. ”Noi am avut vineri un consiliu director iar din cele două opțiuni majoritatea fermierilor tulceni a ales ca protestul să îl organizăm în Vama Isaccea. Pentru acest protest am cerut autorizație de la Primăria Isaccea pentru data de 7 aprilie 2023 în intervalul orar 12.00 – 15.00 și am estimat că vor fi prezenți 200 de fermieri și 100 de utilaje agricole a declarat Romeo Lombardi, președintele Asociației Fermierilor din Județul Tulcea.

Mai jos o poză sugestivă de la protestul fermierilor din țara vecină Bulgaria, mai puțin afectată de afluxul cerealelor din Ucraina dar care a obținut despăgubiri mai mari decât cele pentru fermierii români.

La rândul său, Liliana Marinescu, reprezentant al  Asociației Producătorilor Agricoli, susține că pierderile suferite de fermierii tulceni sunt foarte mari și că măsurile de favorizare a accesului cerealelor din Ucraina în Portul Constanța este un atentat la siguranța națională. ”Considerăm că interesele fermierilor români trebuie să primeze în politicile Guvernului și de asemenea interesele producătorilor agricoli europeni trebuie să fie pe primul loc atunci când vorbim de piața cerealelor din Europa. Faptul că am eliminat taxele vamale și că le dăm prioritate TIR-urilor cu cereale din Ucraina să intre în Portul Constanța nu face decât să ne țină pe noi fermierii români cu cerealele în depozite”.

Faptul că prim Vama Isaccea trec zilnic camioane întregi cu cereale din Ucraina, protestul fermierilor tulceni nu urmărește altceva decât blocarea, fie și pentru numai trei ore a acestui flux al cerealelor ucrainene spre piața comunitară a cerealelor, proteste similare fiind organizate recent în mai multe țări europene cu fermieri la fel de afectați ca cei din România.

Solicitările Alianței pentru Agricultură și Cooperare

1. Separarea, în vămile românești, a fluxurilor de mărfuri agricole, în funcție de proveniență, respectand
culoarele de tranzit destinate Ucrainei.
2. Asigurarea trasabilitatii importurilor printr-un control strict al calitatii și evitarea ambiguităților legate
de originea mărfurilor agricole.
3. Activarea urgentă a măsurilor de salvgardare (a suspendării concesiilor tarifare) acordate prin
REGULAMENTUL (UE) 2022/870 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2022 și
revenirea la taxa vamală de bază. După cum am mai arătat, suspendarea tarifelor de import și a barierelor
în comerțul cu Ucraina a fost un angajament comun al UE, dar efectele sale sunt suportate în mod
disproporționat de statele membre din proximitatea geografică a Ucrainei.
4. Calcularea riguroasă a pagubelor suferite de fermierii români și identificarea unor surse alternative
de finanțare europeană, din care aceștia să fie compensați în baza unui mecanism de distribuție echitabil,
pe întreaga durata a aplicarii masurilor de suspendare a taxelor vamale de import pentru comertul cu
Ucraina.
5. Suspendarea, pe întreaga durată a concesiilor vamale pentru produsele din Ucraina, a aplicării
obligațiilor ce decurc din strategia De la fermă la consumator, a restricțiilor/condiționalitatilor cuprinse
în PNS, concomitent cu evitarea elementelor neproductive (pârloagă) pe terenurile agricole si renunțarea
la țintele stabilite fără o bază științifică pentru reducerea utilizării produselor de protecție a plantelor.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE