Record de vaccinări la Tulcea în ultima săptămână din octombrie
- lista cabinetelor medicilor de familie în care se poate administra vaccinul anti Covid
Tulcenii au recepţionat foarte bine mesajul autorităţilor potrivit cărora vaccinarea este soluţia principală de a ieşi din criza sanitară pe care o traversează România de la sfârşitul lunii septembrie şi s-au vaccinat într-un număr record în ultima săptămână a lunii trecute.
Astfel, potrivit subprefectului cu atribuţiuni de prefect Nicolae Topoleanu, în perioada 25 – 31 octombrie media persoanelor vaccinate a fost de 1308 pe zi, cu un record absolut în ziua de joi, 28 octombrie când s-a atins pragul de 1900 de vaccinaţi într-o singură zi!
„Sunt foarte mulţumit de cum a decurs activitatea de vaccinare săptămâna trecută şi chiar pot spune că am atins câteva recorsuri neaşteptate. Am încheiat săptămâna duminică, 31 octombrie cu cea mai bună medie de vaccinare săptămânală din acest an şi anume 1308 persoane pe zi şi de asemenea am avut în ziua de joi, 28 octombrie cei mai mulţi tulceni vaccinaţi într-o singură zi şi anume 1900. A contat foarte mult faptul că municipiul Tulcea a reactivat unele centre de vaccinare, motiv pentru care le mulţumesc celor de la Primăria Tulcea, dar şi faptul că tot mai mulţi medici de familie din judeţul nostru au înţeles să ne sprijine în această campanie de vaccinare şi cărora, de asemenea, le mulţumesc, nu doar în numele instituţiei ci şi în nume personal.” a declarat Nicolae Topoleanu, subprefect cu atribuţiuni de prefect al judeţului Tulcea.
În ceea ce priveşte cabinetele medicilor de familie în care se poate administra vaccinul anti Covid, Casa de Asigurări de Sănătate a publicat săptămâna trecută lista cabinetelor, adresa şi telefoanele de contact ale acestora pentru programarea tulcenilor la vaccinare şi, se vede clar, efectul nu a întârziat să apară.
Publicăm mai jos această listă a cabinetelor medicilor de familie în care se poate administra vaccinul, cabinete medicale atât din municipiu cât şi din judeţ.
Forma de organizare |
ADRESA |
Nr. telefon pacienti |
CMI DR. ALECU DANIEL | NICULIȚEL | 0240542154 |
CMI DR.ARSENI GABRIEL | NUFARU / MALCOCI | 0744352552 |
CMI DR.ALEXEEV ALLA | SARICHIOI | 0240563534 |
SC CENTRU MEDICAL DR. ANEFI SRL | MAHMUDIA | 0723143678 |
SC BADIU MEDICAL CENTER SRL
|
HORIA | 0240576088 |
GRECI | 0743644945 | |
Turcoaia | 0755780998 | |
SC MEDICA SRL | BAIA | 0240564132 |
BAIA | 0240564132 | |
CMI DR. CALMUC VALENTINA | CERNA/PECENEAGA | 0240-575826 |
CMI DR. CANACHE LUMINITA | DAIENI | 0240/577606 |
CMI DR. CIMPOERU CORNEL | SOMOVA | 0240541007 |
CMI DR.CIUREANU CONSTANTIN | TULCEA,str.Pacii,nr.121,bl.128,sc.B. | 0240510421 |
SC CABINET MED. DR. DRAGULINESCU SRL | JURILOVCA | 0723507288 |
SC CM DR. GALUS ION SRL | BABADAG,str.Heracleea,nr.23 | 0240561326 |
CMI DR.GORGA GEORGETA | MACIN,str.Rahovei, nr.28 | 0240571005/ 0740200750 |
SC ALLEGRA MEDICAL CENTER SRL
|
BABADAG, str. Heracleea, nr. 23 | 0240561030 |
BABADAG, str. Heracleea, nr. 23 | 0739205473 | |
CEAMURLIA DE JOS/SLAVA RUSA | 0784703245 | |
CMI DR. ION-EREMIA RITA | TULCEA,str.Isaccei,nr.33,bl.I 11,sc.C,ap.5 | 0749791696 |
SC CMI DR. JURJA NICOLAE SRL | TULCEA,str.Pacii,nr.121,bl.128,sc.C | 0240515357 |
SC CABINET MEDICAL DR. LUCA EMILIA SRL | TULCEA,str.Isaccei, Cabinet nr.1, bl. U2, parter | 0745367597 |
CMI DR.MALEC DIANA | TULCEA,str. 9 Mai, nr. 1, bl. F4 | 0240 510 873 |
CMI DR. MALEC LEONARD-GABRIEL | TULCEA, str. 9 Mai, nr.1, bl.F4, parter | 0722 928 028 |
CMI DR. MANCEANU ADRIAN | VALEA NUCARILOR | 0240549254 |
SC CMI DR.MANESCU DANIELA-ANA SRL | BESTEPE | 0730511805 |
CMI DR MANOLESCU AMALIA-MONICA | SF. GHEORGHE, str. a Xa, nr. 23, jud Tulcea | 0738322475 |
CMI DR. MATEESCU MIRON-MARIUS | JIJILA | 0240550014 |
CMI DR. MELINTE PETRU-CORNELIU | Topolog | 0723611445 |
SC MIRUNA FARM SRL | TULCEA,str.Pacii,nr.121,bl.128,sc.C | 0340107896, 0752150019 |
CMI DR. NICULESCU DOMINIC-FLORENTIU | GRECI | 0240575455 |
SC ROXIMED FAM SRL | TULCEA.str.Spitalului, nr.31, bl.19, sc. C, parter | 0756759440 |
CMI DR.OBREJA IULIAN | NICULITEL | 0744480874 |
SC PRO MED SRL | TULCEA,str.Isaccei, Cabinet nr.2, bl. U2, parter | 0240/534350 |
CMI DR.PACURICI MARIA-CRISTINA | TULCEA,str.Spitalului,nr.31, bloc 19, sc.B, parter/ | 0749562985 |
CMI DR. IFRIM-CATRINESCU MONICA | TULCEA,str. SLT Gavrilov Corneliu, nr. 185B-187 | 0240533171 |
CMI DR.PISTOL IRINA-FLORIANA | HAMCEARCA | 0728219800 |
CMI DR.RADULESCU DINU | IC BRATIANU / REVARSAREA | 0723610944 |
CMI DR. ROMAN CRISTIAN-LIVIU | CIUCUROVA/CASIMCEA | 0737063116 |
SC ROSIORU MEDICAL SRL
|
LUNCAVITA | 0745325176 |
LUNCAVITA | 0240540362 | |
CMI DR. ROSTOGOL LIVIU-LEFTERICA | CA ROSETTI | 0762663041 |
SC ROUTINE MED SRL | CACALIU | 0742855006 |
CMI DR. RUTA MARIA | TULCEA,str.Victoriei,nr.57 | 0741155633 |
CMI DR. STERIE ADRIANA | TULCEA,str.SLTGavrilov Corneliu, nr. 185B-187 | 0746016118 |
CMI DR. SURIANU RALUCA | GRINDU/GARVAN | 0744764133 |
SC CABINET MEDICAL DR. VALCU DUMITRU SRL | TULCEA,str.Isaccei.nr.31-33 | 0240510355 |
CMI DR. VASILE PAULA-LETITIA | TULCEA,str. SLT Gavrilov Corneliu, nr. 185B-187 | 0745408282 |