fbpx
Tulcea

Senatorul de Tulcea, Costel VICOL: „Dosarele CNSAS sunt dovada palpabilă a existenței unei istorii negre a României!”

La sfârşitul acestei săptămâni am vizitat, alături de colegii parlamentari, arhivele Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Această vizită reprezintă doar o primă etapă într-un demers mai amplu, care vizează cunoașterea temeinică a trecutului și transparentizarea informației din arhiva fostei Securități, ambele fiind indispensabile pentru consolidarea democrației și a statului de drept în România.
Ne facem bine doar dacă ne cunoaștem mai bine trecutul, doar dacă aducem lumină asupra abuzurilor Securității față de drepturile omului și dacă, prin politici publice și asumare, reușim să ne reconciliem cu trecutul nostru.
Dosarele CNSAS sunt dovada palpabilă a existenței unei istorii negre a României, pe care prea mulți politicieni au ales să o ascundă sau să o ignore de-a lungul timpului.
Această arhivă este mărturia zecilor de ani de abuzuri și încălcări ale drepturilor și libertăților românilor în perioada comunistă.
Consider că este important să ne cunoaștem istoria și nu trebuie să permitem sub nicio formă să se repete atrocitățile din timpul comunismului. Este necesară creșterea transparenței și accesibilității acestei instituții către oameni.
Deși Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității din Popești Leordeni se află sub control parlamentar, se pare că este prima dată când are loc o astfel de vizită parlamentară. Ne dorim ca, în viitorul apropiat, să continuăm astfel de demersuri.
Mulțumiri domnului președinte Constantin Buchet și doamnei Germina Nagîț pentru dialog și deschidere.
Costel VICOL
senator USR PLUS Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE