Astăzi, 10 septembrie 2021, marcăm unul dintre cele mai importante momente din istoria Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi. Se împlinesc 75 de ani de când Regele Mihai I al României a semnat Decretul-lege nr. 728/10.09.1946 pentru recunoașterea Cultului creștin de rit vechi din România (Cultul lipovenesc), apărut în Monitorul Oficial, partea I, nr. 212/13.09.1946.
Demersurile făcute de înaintașii noștri au început încă din 1925, după apariția „Legii de organizare a Bisericii Ortodoxe Române”, care avea în fruntea sa un Patriarh, fiind ridicată, astfel, la rangul de Patriarhie.
Episcopul Innochentie (Usov) compune „Cererea-memoriu către Guvern în ceea ce privește drepturile staroverilor”, însă situația nu a fost soluționată.
În 1936, la Soborul de la Fântâna Albă (astăzi în Ucraina), s-a hotărât reluarea demersurilor de recunoaștere a Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi de către statul român, ca în 1938 să fie înaintat Guvernului, de către Mitropolitul Pafnutie, un nou Memoriu, însoțit de Statutul Bisericii de Rit Vechi, conform cerințelor exprimate de Ministerul Cultelor (proiectul statutului fiind întocmit de scriitorul și apologetul Fiodor Efimovici Melnikov).
Nici de această dată staroverilor nu le-a fost dat să reușească să fie recunoscuți oficial ca și cult religios.
În 1942, staroverii, din nou, s-au adresat autorităților pentru recunoaștere, însă aceasta a venit abia după cel de-al Doilea Război Mondial, în 1946, când, prin Decretul-lege nr. 728/10 septembrie 1946, statul român recunoștea Biserica de Rit Vechi („cunoscută popular și Biserica lipovenească”) drept cult religios legal.
Sprijinul statului român pentru Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România este dat din perioada regimului comunist în ce privește personalul clerical și neclerical, referitor la retribuțiile acestora. Iar, în mod deosebit după 2000, când apare o substanțială susținere a statului în ce privește repararea lăcașelor de cult, construcția altora noi și înființarea de posturi clericale sau neclericale.
Demersurile făcute de înaintașii noștri au început încă din 1925, după apariția „Legii de organizare a Bisericii Ortodoxe Române”, care avea în fruntea sa un Patriarh, fiind ridicată, astfel, la rangul de Patriarhie.
