fbpx
Minorităţi

SLUJBĂ DE POMENIRE PENTRU CORNELIU GAVRILOV – EROUL TULCEAN AL REVOLUȚIEI DIN 1989

S-au împlinit azi 33 de ani de când 22 decembrie devenit – pentru români și România – Ziua Victoriei Revoluției, simbolul eliberării poporului român de sub regimul autoritar al lui Nicolae Ceaușescu. Ca în fiecare an, în în această zi se comemorează victimele Revoluției și se cinstește memoria eroului rus lipovean sublocotenent Gavrilov Corneliu care, în zilele evenimentelor din decembrie 1989, a căzut eroic în fața Bibliotecii Universitare din București, apărând libertatea care avea să vină.
După manifestările organizate de prefectură în fața Catedralei ”Sfântul Nicolae”, o delegație a Comunității Ruşilor Lipoveni din municipiul Tulcea s-a deplasat la Cimitirul Starover, unde părintele Ilie Oprea a susținut o slujbă de pomenire la mormântul eroului rus lipovean, sublocotenent Gavrilov Corneliu.

Preotul Ilie Oprea este prezent în fiecare an și aduce acest omagiu eroului Gavrilov Corneliu, întrucât acesta este şi conducătorul parohiei al cărei enoriaș a fost eroul. La această acțiune inițiată de reprezentanții Comunității Ruşilor Lipoveni din municipiul Tulceaa fost evocată memoria eroului rus lipovean și, pentru că nu mai are rude în viață, comunitatea locală consideră că este datoria noastră de onoare să îi cinstească memoria.
Printre eroii ruşi lipoveni care au luptat pentru reinstaurarea democrației în România amintim şi pe profesorul universitar doctor Ivan EVSEEV – unul dintre inițiatorii revoltelor de la Timișoara, acesta fiind decorat cu medalia „Revoluția română din decembrie 1989” și a primit certificatul de luptător cu merite deosebite în revoluție și pe rugbistul Petrică ASTAFEI, fratele Alinei Astafei (medaliată cu argint la Barcelona în 1992 la proba de săritură în înălțime).” a declarat Claudia Ciotic, președintele Comunității Ruşilor Lipoveni din Tulcea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE