Spre ştiinţă: CAS Tulcea e cu concediile medicale la zi!
Având în vedere faptul că în această săptămână am primit 3 sesizări ale unor salariați prin care reclamă faptul că angajatorii nu achită indemnizațiile de concediu medical, aducem la cunoștința asiguraților noștri următoarele :
• Angajatorii au obligația să acorde aceste drepturi salariale la termenele de plată prevăzute în contractele individuale de muncă pentru plata salariilor, potrivit prevederilor legale în vigoare
( neplata la timp a acestora fiind considerată contravenție).
• Ulterior, în termen de 90 de zile angajatorii trebuie să depună la CAS Tulcea cerere de restituire a sumelor plătite propriilor angajați.
În anul 2019, instituția noastră a restituit suma de 21.258.883 lei.
La CAS Tulcea, în anul 2019 s-a raportat pentru un număr de 47.042 salariați un număr de 159.745 zile concediu medical, structurat pe coduri de indemnizație astfel:
Din tabelul de mai sus observăm că în anul 2019 s-au acordat 159 745 de concedii medicale, din care pe tipuri de cod indemnizatie cele mai multe procente se înregistrează pentru boală obișnuită cod 01 = 71 483, adică 44,75%, pentru Sarcină şi lăuzie cod 08 – 40 269 concedii, adică 25,21%, iar pentru cod 14 Neoplazii/SIDA, 24 278 zile concediu medical, respectiv 15,20 %,
față de anul 2018 când s-au acordat 156 145 zile de concediu medical, din care pe tipuri de cod indemnizatie cele mai multe procente se înregistrează pentru boală obișnuită cod 01 = 69 354 zile, adică 44,42%, pentru Sarcină şi lăuzie cod 08- 39 862 zile, adică 25,53%, iar pentru cod 14 Neoplazii/ SIDA, 24 783 zile , respectiv 15,87 %.
Din analizele noastre, remarcăm faptul că în anul 2019, un număr de 5.089 angajatori din județul Tulcea, au depus 4.379 cereri pentru plata indemnizatiei de concedii medicale, în medie lunară de 365 cereri/lună, cu o valoare totală de 23.100.196 lei, (față de anul 2018 când un număr de 4857 angajatori din județul Tulcea au depus 4.082 cereri pentru plata indemnizatiei de concedii medicale, adică 340 cereri în medie/lună).
• Facem precizarea că în acest moment CAS Tulcea nu are datorii privind restituirea acestor indemnizații de concediu medical către angajatori, toate plățile fiind făcute la zi.