Tânăr din Somova reținut pentru conducere sub influența alcoolului și fără permis
În noaptea de 29 noiembrie 2025, în jurul orei 01:30, polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Tulcea, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani, din Somova.
Verificările în bazele de date au arătat că acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tânărului a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru conducerea unui vehicul fără permis.
În aceeași zi, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 30 noiembrie 2025, urmează să fie prezentat instanței cu propunere de luare a unei noi măsuri preventive.




