Terasele la control: Acţiuni anti-COVID, sanţiuni pentru alte abateri
În ultimele 24 de ore au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, târguri și terase, dar și în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextual stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Serviciului de Poliție Delta Dunării, Biroului Județean de Poliție Transporturi Tulcea, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică.
În urma activităților desfășurate de ieri, 5 iulie a.c., până în această dimineață, la nivelul județului Tulcea au fost verificate 25 de societăți comerciale și 85 de persoane fizice autorizate (PFA-uri).
Au fost aplicate 57 sancțiuni contravenționale, dintre care 52 de sancțiuni pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002, 2 sancțiuni la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire social, a ordinii și liniștii publice, 1 sancțiune la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și 2 sancțiuni contravenționale aplicate la alte acte normative.
Astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.