fbpx
Ştirea zilei

Trei tulceni arestați pentru trafic de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată și deținerea, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.

Din materialul probator administrat a rezultat că, în luna martie 2024, unul dintre cercetați ar fi deținut și comercializat, în mod repetat, ecstasy (MDMA – drog de mare risc), către consumatori, din județul Tulcea.

De asemenea, acesta ar fi vândut 30 de asemenea comprimate către ceilalți doi, care le-ar fi achiziționat în scopul revânzării.

Cu privire la una dintre persoane, s-a reținut și faptul că ar fi deținut, fără drept, droguri de risc (canabis), pentru consum propriu.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate 470 de comprimate ecstasy, precum și alte mijloace de probă.

La data 19 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a admis propunerea de arestare preventivă, a celor trei, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Tulcea, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comunicat IPJ Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button