fbpx
Ştirea zilei

Un om al străzii prins de jandarmi după ce a comis un furt dintr-un autoturism

Aseară, în jurul orei 22.00,  jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, aflați în  misiune de asigurare a ordinii  și siguranței publice în zona de competență, au fost sesizaţi de către un bărbat,  care a reclamat  faptul că o persoană necunoscută i-a sustras mai multe bunuri din autoturism.

 

Bărbatul a menționat jandarmilor faptul că i-au fost sustrase din autoturism două perechi de ochelari și un lănțișor, dar  are o înregistrare video, obținută prin intermediul unei camere de supraveghere din apropiere, care ar fi  surprins momentul în care bărbatul a pătruns în autoturism.

După verificarea imaginilor surprinse de camera de supraveghere, jandarmii au recunoscut bărbatul în cauză ca fiind o persoană fără adăpost.

Jandarmii au plecat în căutarea bărbatului, iar la scurt timp acesta a fost găsit în imediata apropiere a locului faptei.

Cel în cauză a recunoscut că, în timp ce se plimba, a observat un autoturism și a încercat ușa pentru a afla dacă este deschisă. Văzând că ușa nu este încuiată, a pătruns în autoturism și a luat două perechi de ochelari și un lănțișor.

Cu ajutorul acestuia, au fost găsite bunurile sustrase, verificările fiind continuate de poliție.

Recomandăm cetăţenilor să acorde o mai mare atenție asupra bunurilor personale  și să solicite sprijinul forțelor de ordine ori de câte ori se află în situații dificile.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE