fbpx
Turism

VIDEO: Vedeți de ce municipiul Tulcea este o destinație ocolită de turiști

Azi, la Sala Remus Opreanu a Consiliului Județean Constanța. ministrul Constantin Daniel Cadariu de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, alături de secretarul de stat Tudorița Lungu, de la același minister, au susținut o ședință de lucru, având ca temă operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinațiilor (OMD), o reformă pentru industria turismului și totodată un jalon asumat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Cum înființarea acestor OMD-uri este o chestiune vitală pentru viitorul turismului în regiunea Dobrogea, la eveniment au fost invitați și au participat reprezentanți ai autorităților publice județene și locale tulcene, asociații din domeniul turismului și mai ales antreprenori din turism din județul Tulcea, aproape la fel de mulți ca cei din județul Constanța.

Cu mult calm, atent la majoritatea capcanelor în care s-a încercat să fie atras, ministrul Constantin Daniel Cadariu de la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a răspuns la absolut toate neclaritățile din lege sesizate de reprezentanții din județul vecin, Constanța, ba chiar s-a oferit, în calitate de parlamentar, să își asume amendamente la unele legi în vigoare pentru a satisface doleanțele celor din domeniul turismului. Deh, om politic …și de la guvernare!

I-a răspuns chiar și președintelui Asociației Patronatului din Turism Delta Dunării, Daniel Ilușcă, în legătură cu temerea acestuia că de anul viitor clădirile din domeniu ar putea fi impozitate fără actuala reducere de 50% prevăzută de alin 4 din art 456 din Codul Fiscal la capitolul SCUTIRI: ”Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice şi juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice cu caracter sezonier, pe o durată de cel mult 6 luni în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiţie”. Deci momentan reducerea rămâne în vigoare, a dat asigurări ministrul Constantin Daniel Cadariu chiar dacă a simțit nevoia să puncteze faptul că orice alt cetățean al României care utilizează mai puțin de 6 luni o clădire aflată în propietatea sa, inclusiv o locuință, nu beneficiază de o astfel de scutire.

Înainte să se retragă, ministrul Constantin Daniel Cadariu a lăsat de înțeles că până anul viitor, vrem sau nu vrem, aceste OMD-uri regionale, opt la număr în țară, ar trebui înființate pentru a nu pierde o finanțare europeană prin PNRR de 10 milioane de euro, alocată generos de fostul ministru USR, Claudiu Năsui. Dar de ce nu suntem noi în stare să accesăm noi aceste fonduri? Pe de o parte din prostie, pe de altă parte din lăcomie și nu în ultimul rând din cauza faptului că și în turismul dobrogean e multă … ”mâncătorie”! Și mai trist este faptul că avem de a face cu oameni care nu au niciun atribuit în domeniul turismului dar care spun cu predicat că trebuie să avem aceste OMD-uri total pe lângă subiect. Și iată cel mai bun exemplu, în discursul de mai jos:

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu au avut răbdarea și plăcerea de a vedea și asculta înregistrarea de mai sus aveți mai jos transcriptul, foarte elocvent.

În ceea ce privește necesitatea și oportunitatea creării OMD-urilor cred că avem unanimitate și din partea administrațiilor publice și partea oamenilor de afaceri, este clară importanța acestora ba chiar unii văd că au vrut să meargă spre obligativitate și nu spre opțiune, dar cred că abordarea Ministerului prin care căutăm să încurajăm aceste OMD-uri prin diferite măsuri fiscale prin oportunitatea accesării fondurilor este o abordare soft, mai bună.

Clar, și aici problematica stă mai departe cred că în această implementare, deci cu necesitatea cred că am lămurit-o, dar implementarea, pentru că văd temerile unora în ceea ce privește contribuția fiecăruia sau mai departe din ce am văzut în aceste forme asociative este modul de folosire a banilor și aici toți membrii acestui OMD trebuie să fie foarte atenți să sancțineze și să se implice cât mai activ și să vadă cu adevărat necesitatea acestui OMD să avem niște profesioniști acolo și nu să îl facem doar de dragul de a-l avea și de a plăti niște salarii. Trebuie să îl folosim cu adevărat și avem niște exemple de bune practici pentru că până acum deși nu am avut în legislație aceste OMD-uri și consiliile județene, primăriile dar mai ales oamenii de afaceri au încercat să se organizeze în diverse forme asociative și avem niște forme, niște bune practici de la care putem porni chiar de, pe care le putem prelua mai departe în aceste OMD-uri, și prin alegerea unor oameni competenți în managementul acestor OMD-uri putem avea mare succes!

Nu știu…eu am văzut, am stat de vorbă de-a lungul timpului cu diverși, diverși nu știu, să zicem  ambasadori diverși oameni de afaceri care vin în județele noastre și văd în aceste destinații ceva ce noi nu putem să vedem: și este nevoie de foarte puține lucruri pentru a aduce alți turiști din afara țării și din țară. În primul rând la noi nu e informarea adică sunt niște lucruri minime, lucruri esențiale pe care le putem face iar crearea acestor OMD-uri cred că poate va aduce un aport foarte mare, un aport benefic în județele, în localitățile noastre.” – a declarat viceprimarul George Șinghi.

Și ne mai mirăm de ce municipiul Tulcea este o destinație ocolită de turiști…

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE