fbpx

Videoconferință FRF-AJF: Fotbalul județean s-ar putea juca după 14 iunie!

Comunicat AJF Tulcea: În atenţia membrilor afiliaţi şi jucătorilor legitimaţi

Conducerea Federației Române de Fotbal a organizat azi, joi, 7 mai 2020, începând cu ora 11.00, în sistem de videoconferinţă, o nouă serie de consultări cu reprezentanții Asociațiilor Județene de Fotbal cu privire la decizia reluării meciurilor din Liga IV-a şi cu privire la barajul de promovare în Liga a III-a.
La videoconferinţă din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal au participat preşedintele Petre Badea, secretarul general Irinel Călin şi referentul Iris Ionescu.
Concluzia videcoconferinței a fost aceea că nu vor fi „înghețate” campionatele judeţene, Liga a IV-a, sau după caz Liga a V-a, Liga a VI-a, ci se vor disputa, cel devreme după data de 14 iunie până cel târziu în data de 2 august, iar sistemul de promovare-retrogradare a fost modificat astfel:
-Din Liga a III-a nu va retrograda nicio echipă
-Următorul sezon de Liga a III-a va avea cinci serii de câte 18 echipe fiecare
-Barajul pentru promovarea în Liga a III-a, ce se va organiza după data de 5 august 2020, se va organiza în grupe de câte trei echipe, meciurile urmând a se disputa pe terenuri neutre. Modul în care vor fi grupate cele trei echipe campioane de judeţ se va face printr-o nouă tragere la sorți, iar cea care se va impune, va urca în Liga a III-a (în total 14 echipe şi nu 21 cum iniţial era stabilit în regulament), urmând ca eventuale locuri vacante să poată fi ocupate şi de către echipele clasate pe locul doi la meciurile de baraj.

„Vreau să îi asigur pe toţi membri afiliaţi şi pe toţi fotbaliştii legitimaţi din judeţul Tulcea că sunt şanse mari ca meciurile de Liga a IV-a să se reia din a doua parte a lunii iunie. Au fost discuţii purtate la cel mai înalt nivel, după mai multe runde de consultări cu preşedinţii de asociaţii judeţene, de către conducerea Federaţiei Române de Fotbal reprezentată de către domnul Răzvan Burleanu, pentru care trebuie să îi mulţumim. Azi am primit asigurări că şi la nivel de amatori seniori activitatea fotbalistică îşi va relua cursul firesc, desigur după fotbalul profesionist, care s-ar putea juca încă de la începutul lunii viitoare. Vom avea şi noi, săptămâna viitoare cel mai probabil, consultări cu delegaţii echipelor din Liga a IV-a pentru a găsi, de comun acord, cea mai bună soluţie de a finaliza campionatul şi de a da echipa campioană care să ne reprezinte la baraj. În privința copiilor şi juniorilor ne conformăm ordonanţelor privind protejarea vieții acestora prin izolare de virusul Covid 19 până la noi ordine. Știu că e greu pentru cei mici că suferă enorm pentru că nu pot alerga după mingea de fotbal dar sănătatea şi protecția lor este prioritară.”, a declarat Petre Badea, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE