Tragedia continuă: A decedat și șoferul accidentului de la Sabangia!
În noaptea de 10 spre 11 august 2025, un accident de circulație cumplit petrecut pe drumul Tulcea – Sabangia îndolia familia unui tânăr de numai 19 ani, Andrei care se afla pe scaunul din față al mașinii conduse de prietenul său, Alin, de numai 20 de pe ani!
După venirea salvatorilor de la SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță pentru Andrei nu s-a mai putut face nimic, însă pentru șoferul mașinii, Alin, ca și pentru Roxana, pasagera de pe bancheta din spate, mai erau speranțe, chiar dacă medicii au fost rezervați mai ales în privința șoferului.
Este a doua victimă a acestui cumplit accident învăluit încă într-un mister cu privire la împrejurările în care a avut loc! Asta fiindcă sunt încă suspiciuni cu privire la starea carosabilului fiindcă cele cu privire la consumul de alcool sau alte substanțe, chiar și după mai multe și parcă prea insistente teste, au ieșit toate negative!
Să vedem cum va ieși testul de acvaplanare se întreabă tinerii care l-au condus pe ultimul drum săptămâna aceasta pe Andrei iar acum se pregătesc să facă același lucru și cu Alin!