A început: Ştefan Ilie dă de pământ cu Energoterm şi Servicii Publice!
La finalul primei sale săptămâni de mandat ca primar ales al Municipiului Tulcea, Ştefan Ilie s-a confruntat şi el cu ceea ce tulcenii ştiu de foarte multă vreme: comunicarea precară a societăţilor şi direcţiilor aflate în subordinea Consiliului local sau a Primarului.
Primele două vizate au fost Energoterm şi Servicii Publice! Mai jos „procesul verbal de constatare” întocmit de primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie. Probabil că urmează şi aplicarea sancţiunii.
https://www.facebook.com/105162251106724/posts/190018289287786/
„La fix o săptămână de când ocup funcția, într-un maraton al cunoașterii primăriei, care va continua și în perioada următoare, vă pot spune că stăm foarte rău la majoritatea responsabilităților pe care le avem, la serviciile pe care le oferim locuitorilor și foarte prost la capitolul comunicare.
Ne-am învățat de foarte mult timp să ne facem că plouă și să fugim de răspunderea calității serviciilor pe care trebuie să le oferim populației.
Comunicarea aduce responsabilitate, sesizează problemele, identifică și aplică soluțiile, atât cele imediate, cât și viitoare. Comunicarea identifică și strategia de dezvoltare, și resursele umane și financiare.
Comunicarea stabilește relații constructive între locuitori și funcționarii publici.
Însă la Tulcea oamenii nu au unde să întrebe. Direcții și societăți importante nu au simpla pagină de Facebook, cea mai accesată rețea. Unele au, dar sunt blocate intenționat canalele de comunicare sau direcționează locuitorii către site-uri greu accesibile, unde foarte greu poți trimite o întrebare, iar dacă reușești nu îți răspunde nimeni.
Exemplul 1: Societatea Energoterm, care acum este în proceduri de pornire a agentului termic, întârziate de lucrările de reparații ale unor rețele, are pagină de Facebook, însă contactul prin mesaj te direcționează pe pagina de web, unde transmiterea dă eroare. Îți mai rămâne să suni, însă, așa cum se poate observa în clipul video, dar la Relații cu clienții nu răspunde nimeni.
Culmea, acum când sunt temperaturi scăzute, când abonații au nevoie de căldură și când este obligatoriu să se cunoască cum și când se remediază problema.
Exemplul 2: Societatea Servicii Publice. La fel ca la Energoterm. (clipul video)
Am dat termen de rezolvare, astăzi, 1 noiembrie, iar pentru mâine am cerut un referat cu explicația acestei anomalii.
Toate serviciile publice au termen vineri, 6 noiembrie, să pună la punct comunicarea primară, obligatorie: mesaj și apel cu răspuns la fiecare.
Situația actuală:
ENERGOTERM: https://www.facebook.com/
site:https://
SERVICII PUBLICE: Fără Facebook, http://
AQUASERV: Au răspuns foarte greu la telefon, pentru o urgență pe Gării și repede la mesaj, solicitând clasica hârtie, https://www.facebook.com/
https://
DIAP: Fără Facebook, site greu de navigat, https://www.diaptulcea.ro/
AGROPIEȚE: nu are pagină de Facebook, site greu de navigat, pare că nu există, https://
TRANSPORT PUBLIC: https://www.facebook.com/
DAPS: https://www.facebook.com/
POLIȚIA LOCALĂ: În proceduri de îmbunătățire a comunicării, testați au răspuns la mesaj și telefon https://
BALADELE DELTEI: Pagina de Facebook funcționează, cu postări la zi, https://www.facebook.com/
https://