fbpx
Ştirea zilei

ATENȚIE FERMIERI! Reglementare legală pentru exploatația de tip pășune!

Exploatația de tip pășune este începând de astăzi, 5 iunie 2024, reglementată legislativ printr-un ordin ANSVSA publicat în Monitorul Oficial. Actul normativ permite fermierilor să își înregistreze exploatațiile în care efectuează activitatea de pășunat, beneficiind de cod de exploatație pentru acestea, în baza înregistrării lor sanitar-veterinare la DSVSA județene.  

Mai exact potrivit Ordinului ANSVSA nr.102/03.06.2024de modificare și completare a Ordinului ANSVA 208/2022, ce a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 520 în data de 04.06.2024 (pag.14-15), condiția obținerii unui cod de pășune pentru fermierii care vor să acceseze schema de sprijin PD-27 rămâne obligatorie, însă acest cod poate fi obținut și după închiderea cererii de plată la APIA.

Conducerea APIA îi îndeamnă pe fermieri să își închidă cererile până în data de 07 iunie 2024, după care să meargă la Direcția Sanitar Veterinară de care aparțin pentru a obține codul de pășune, iar ulterior să îl depună la responsabilul de cerere de la Centrul județean sau local APIA. Facem precizarea că acest cod de pășune este solicitat tuturor fermierilor care dețin animale și doresc să beneficieze de această formă de sprijin, el fiind necesar în momentul în care animalele vor fi controlate de inspectorii Agenției.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE