BACALAUREAT: Liceul Grigore Moisil a ocupat podiumul mediilor în acest an
ARCUȘ Andreea Teodora – 9.93, absolventă a clasei a XII-a D și colegele ei ALEXE Andreea Maria și MARIN Mihaela Giulia, ambele cu 9,90, absolventele clasei a XII-a C de la același Liceu Teoretic Grigore Moisil Tulcea sunt elevele cu cele mai mari note din acest an la examenul de Bacalaureat.
ARCUȘ Andreea Teodora merge la Universitatea București, la Facultatea de Drept
Andreea Teodora este eleva cu cea mai mare medie la examenul din acest an – 9.93. Absolventă a clasei de Filologie din cadrul Liceului Teoretic Grigore Moisil opțiunea pentru continuarea studiilor pare una logică, spre …DREPT.
Aș dori să-i mulțumesc doamnei diriginte și profesor de Limba și literatura română, Daniela Dinu, care m-a îndrumat pe parcursul celor patru ani de liceu și mi-a oferit mereu sprijin și motivație. Consider că succesul meu se datorează sprijinului pe care l-am primit de la persoanele din jurul meu, atât profesori, cât și familie și prieteni. Nu aș fi reușit să fac fața presiunii examenului fără susținerea mamei mele, care mi-a fost alături în fiecare clipă.
Totuși, presiunea examenelor nu s-a încheiat încă pentru mine, întrucât mă pregătesc pentru a susține examenul de admitere la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. Mi-am dorit să urmez dreptul încă de la începutul liceului și sper că din toamnă mă voi putea numi studentă la aceasta facultate.” declarat Andreea Teodora ARCUȘ.
În Informatică își vede viitorul ALEXE Andreea Maria
Țin sa le mulțumesc tuturor profesorilor din liceu deoarece fiecare a contribuit la formarea mea de pana acum, iar profesorii de la meditație m-au ajutat sa aprofundez mai bine materia pentru un rezultat satisfăcător.
Deocamdată centrul universitar este o enigma și pentru mine , specializarea este în domeniul informaticii.” – a declarat Andreea Maria Alexe.
MARIN Mihaela Giulia – două note de 10 la Bacalaureat
”Din punctul meu de vedere, probele au fost accesibile tuturor elevilor, chiar și celor care au acordat un minim de interes.
Le mulțumesc profesorilor de la liceu, domnului Petrescu Lucian, doamnei Pavel Emilia și doamnei Radu Adina, dar cel mai mult celei de meditații, (mulțumesc mult Cosmina!) cea care m-a ajutat să înțeleg mai ușor subiectele la proba de la Limba și Literatura română.
Încă sunt nehotărâta în ceea ce privește Facultatea pe care o voi urma, dar as dori sa merg spre zona de IT.” a declarat Mihaela Giulia Marin.