Căpitănia Zonală Tulcea a făcut, în sfârșit, prăpăd printre barcagii! Amenzi, permise reținute și un dosar penal
În weekendul trecut, Autoritatea Navală Română, prin Căpitănia Zonală Tulcea, a desfășurat o serie de controale la ambarcațiunile de agrement iar bilanțul a fost acesta: au fost controlate 198 de ambarcațiuni, au fost aplicate 23 de amenzi, totalizând 61.200 lei, a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru punerea în navigație a unei ambarcațiuni neînmatriculate, au fost date 10 avertismente pentru nepurtarea vestelor de salvare și au fost 6 permise reținute.
Tulcea – dosar penal pentru punerea în navigație a unei ambarcațiuni neînmatriculate
La Tulcea, în dreptul Mm 36, ofițerii de căpitănie au verificat 37 de ambarcațiuni, constatând o infracțiune gravă: punerea în navigație a unei ambarcațiuni neînmatriculate. Alături de această abatere, au fost aplicate sancțiuni pentru depășirea capacității de încărcare și lipsa echipamentului de siguranță, cum ar fi vestele de salvare și extinctoarele.
La Murighiol, Sf. Gheorghe și Sulina bărci cu inventare incomplete, încărcate peste capacitate și pasageri fără veste
La Murighiol, din cele 40 de ambarcațiuni verificate, una a fost sancționată pentru lipsa însemnelor de identificare. Alte nereguli au fost descoperite în inventarele de salvare incomplete, iar doi proprietari au fost invitați la sediul Căpităniei pentru că nu aveau documentele la bord în momentul controlului.
La Sf. Gheorghe 37 de ambarcațiuni au fost controlate, iar 6 dintre ele au fost sancționate cu câte 5.000 lei fiecare pentru depășirea capacității de încărcare.
În Sulina au fost date 10 avertismente pentru nepurtarea vestei de salvare, deși acestea se aflau la bord.
Barcagii din Jurilovca prinși cu …alcool la bord! Sau mai bine zis prinși băuți transportând turiști
La Jurilovca 59 de ambarcațiuni au fost verificate, iar rezultatele au fost următoarele: trei conducători au fost sancționați cu amenzi de 5.000 lei pentru consum de alcool, cu propunerea de suspendare a permisului, iar alte trei ambarcațiuni au primit amenzi de 10.000 lei pentru depășirea capacității de încărcare. În plus, trei permise de conducere au fost reținute pentru preschimbare.
Pe parcursul celor trei zile, 9 ofițeri de căpitănie au fost implicați în operațiune, folosind 5 ambarcațiuni de control și un vehicul auto.