Ştirea zilei

,,Muncește legal! Cunoaște-ți drepturile”- acțiune de informare ITM Tulcea

Acţiune de informare “MUNCEŞTE LEGAL! CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE!”

 

În cursul lunii iulie Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea desfăşoară, sub îndrumarea Inspecţiei Muncii, Acţiunea de informare “MUNCEŞTE LEGAL! CUNOAŞTE-ŢI DREPTURILE!”.

Prin această acţiune de informare se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a lucrătorilor cu privire la consecinţele sociale şi economice negative pe care le produce munca nedeclarată şi munca subdeclarată (munca “la gri”), la drepturile şi obligaţiile pe care le au aceştia, cât şi la riscurile la care se expun atunci când acceptă sa muncească “la negru” sau “la gri”.

Pentru ca informaţiile sa ajungă la cât mai multe persoane care fac parte din grupul ţintă al acestei acţiuni Inspectoratul Teritorial de Muncă Tulcea, prin inspectorii de muncă, distribuie pliante atât în locurile în care se desfăşoară acţiuni de control, cât şi în locuri consacrate ca având afluenţă de persoane (pieţe, autogări, staţii de transport în comun, etc.).

Această acţiune este generată de efectele negative pe care munca nedeclarată şi munca subdeclarată le au pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, existând o relaţie de interdependenţă între plata contribuţiilor sociale şi impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială.

Pliantele informative pot fi vizualiate şi la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea sau pe site-ul Inspectoratului Teritorial de Muncă Tulcea, accesând link-ul: http://www.itmtulcea.ro/Docs/altele/pliant_IM_12.07.2021.pdf.

Este important ca informaţiile vizate de aceasta acţiune să ajunga la cât mai multe persoane care să conştientizeze efectele negative ale muncii nedeclarate şi pe viitor să spună NU muncii “la negru” sau “la gri”. O persoană informată nu poate fi exploatată.

Back to top button