Potrivit unui anunţ al Bibliotecii Judeţene Panait Cerna, pe perioada vacanței de vară, în fiecare joi, între orele 12 – 13, la Sala de carte în limbi străine se vor întâlni copiii pasionați de învățarea limbilor străine pentru a descifra împreună tainele unui alfabet creat de regele Sejong cel Mare în 1443.
Numit ”hangul”, alfabetul coreean a fost proiectat ”astfel încât chiar și un om de rând să poată învăța să scrie și să citească”. Numeroși lingviști au adus laude alfabetului hangul pentru designul său bazat pe trăsături, descriindu-l drept „remarcabil” și „cel mai perfect sistem fonetic conceput vreodată”.
Limba coreeană este a 9-a limbă din lume după numărul de vorbitori (aprox. 80 milioane).
Copiii doritori de cunoaștere sunt invitați să afle mai multe participând la acest curs.
Pot participa maxim 8 copii, cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani.
Înscrierile se fac la numărul de telefon 0240/513833 interior 18
Pentru toate categoriile de beneficiari al serviciilor Bibliotecii Judeţene Tulcea a fost lansat, încă de luna trecută, un sondaj prin care se urmăreşte stabilirea unui program de lucru respectiv
I. Luni – vineri: orele 8 – 18 , Sâmbătă: orele 9 – 13
II. Luni – vineri: orele 8 – 19
Puteţi alegea varianta preferată accesând linkul de mai jos