Tulcean arestat pentru …comerț cu droguri de mare risc!
Săptămâna trecută procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 40 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. La propunerea procurorilor, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Substanțele interzise tranzacționate au fost indisponibilizate pe parcursul urmării penale, iar în urma percheziției efectuate au fost găsite și ridicate mijloace de probă relevante pentru cauză, așa cum se poate observa din imaginea pusă la dispoziție de către reprezentanții D..I.I.C.O.T.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea. Acțiunea a fost realizată cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, cu precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




