fbpx
Ştirea zilei

Locuitorii din Jurilovca aleg nivelul de impozitare pentru 2022!

- nu e prima consultare publică lansată de primarul din Jurilovca, Eugen Ion, pentru a simţi "pulsul cetăţii"

Pentru a doua oară în ultima lună, primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, lansează o consultare publică pentru cetăţeni, mai mult pentru a simţi „pulsul cetăţii”. E clar că pentru o comunitate mică, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea, o astfel de consultare, fie şi pe facebook, poate fi utilă, mai ales că scuteşte primarul să întrebe personal cetăţenii ce părere au, chit că nu i-ar lua chiar aşa de mult timp. În niciun caz timp ca într-un oraş sau municipiu…
Dacă la sfârşitul lunii octombrie, Eugen Ion îi întreba pe consăteni dacă sunt de acord ca de la bugetul local, cumva tot din banii lor, să fie cumpărate măşti sanitare care să fie acordate, în număr de 50, pentru fiecare gospodărie, acum nu mai e vorba de dat ci de …luat. Iar consultarea publică se va încheia, nu ca data trecută, „de îndată”, ci va fi lăsată activă până pe 10 decembrie 2021. Mai  jos, textul consultării.
CONSULTARE PUBLICĂ adresată locuitorilor Comunei Jurilovca
⌛️ 28.11 – 10.12. 2021
Având în vedere creșterile semnificative de prețuri din ultima perioadă la furnizorii de energie electrică și, în general, la furnizorii de servicii și materiale, Primăria Comunei Jurilovca se află în situația de a mări taxele și impozitele locale pentru anul 2022 cu 20%.
Subliniez clar că, fără aplicarea acestei măsuri, nu vom putea acoperi cofinanțările pentru proiectele care se află în implementare la nivel local, punând în risc execuția obiectivelor pe care ni le-am asumat.
Nu în ultimul rând, administrația locală nu va putea asigura funcționarea primăriei și a școlilor fără ajustarea acestor valori.
Vă rog să vă exprimați poziția cu DA (sunt de acord) sau NU (nu sunt de acord) la acestă postare și, în măsura în care se poate, să vă argumentați opinia, înțelegând contextul în care vine această propunere.
Este o măsură pe care nu aș fi vrut să o aplic – cunoașteți toate eforturile noastre de a menține taxele la un nivel stabil și cât mai accesibil. Din păcate, situația actuală ne forțează să luăm această decizie, având în vedere și faptul că, la rectificarea bugetară, Comuna Jurilovca a primit o sumă mult mai mică decât necesarul nostru real.
*O mențiune necesară este aceea că nu includem aici costurile la apă și canalizare, care sunt stabilite de Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice și apoi sunt transmise Consilului Local pentru a fi supuse aprobării.
Aceleaşi taxe şi impozite la Jurilovca din 2013 încoace
Desigur, fiind o consultare publică, părerile exprimate vor fi consultative, numai că …
Ceea ce nu spune primarul Eugen Ion în textul consultării publice e că taxele şi impozitele locale la Jurilovca nu au mai fost majorate de opt ani de zile. O parte din cetăţenii comunei ştiu acest lucru iar unii poate nu şi-au dat seama. Pe de altă parte, cetăţenii din Jurilovca ştiu foarte bine ce s-a făcut în ultimii ani în comună iar unii poate nu şi-au dat seama. Toate cu acelaşi nivel de impozitare din 2013 încoace…
Eu sunt optimist cu privire la faptul că mulţi dintre cetăţenii comunei Jurilovca îşi doresc dezvoltarea infrastructurii şi continuarea investiţiilor aflate în derulare. Fară această majorare de taxe şi impozite locale nu vom reuşi confinanţarea proiectelor aflate în derulare şi probabil va trebui să renunţăm la unele dintre ele sau să găsim alte soluţii de cofinanţare.” a declarat primarul Eugen Ion pentru www.infotulcea.ro cu menţiunea că are pregătite ambele variante de lucru pentru bugetul anului viitor, atât cu majorarea taxelor şi impozitelor cu 20%, cât şi fără această majorare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE