fbpx
Alte partide

Nu e pe surse, ci 100% adevărat: Ali Izet la Prefectură!

Ali Izet, fostul inspector şef al ITM Tulcea, va ajunge, de luna aceasta, într-o funcţie de demnitate publică la Instituţia Prefectului Judeţul Tulcea. Susţinut de grupul minorităţilor care, la fel ca şi UDMR, face parte şi din actuala formulă de guvernare, Ali Izet este unul din cei cinci demnitari ce vor ocupa funcţii în tot atâtea prefecturi din ţară, în calitate de reprezentant al UDTR (Uniunea Democrată Turcă din România). Informaţia este 100% oficială şi ne-a fost confirmată de către deputatul Iusein Ibram, unul dintre decanii deputaţilor minorităţilor.

În contextul în care pentru celelalte două funcţii de demnitari se dă şi la această oră o luptă surdă, atât PNL cât şi PSD urmărind să îşi impună favoritul în funcţia de prefect, Ali Izet nu doar că e singura certitudine la această oră din Prefectura Tulcea, dar ar putea fi chiar prefectul care să pună capăt acestor lupte politice duse la cel mai înalt nivel.

Cum însă „prefectul va fi de la PSD, PNL sau UDMR” (aşa s-a negociat la cel mai înalt nivel politic – n.n.) ipoteza potrivit cărei Ali Izet de la Grupul Minorităţilor ar putea ajunge prefect pare o glumă. O glumă la fel ca cea care lăsa de înţeles, încă de luna trecută, că şi minorităţile vor avea reprezentanţi la nivel de demnitari în prefecturi… Adică 5 subprefecţi!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE